Spre sfârștiul anului cei care deținem cetățenia română am fost bombardați cu o serie de atenționări de presa română cu privire la declarațiile în România la ANAF a veniturilor obținute în străinătate. Personal am fost să văd despre ce este vorba la ANAF Timișoara. Am completat formularul cerut de ANAF pentru schimbarea domiciliului fiscal însă acesta nu a fost primit de către ANAF. Informațiile primite acolo au fost incomplete și persoana care era responsabilă la ghișeu mi-a spus că formularul pe care l-am completat nu este suficient și este nevoie de un certificat din partea organelor de fisc din țara unde desfășori activitatea. Așadar m-am văzut nevoit să merg la Finanzamt – ANAF – ul din Viena și să cer documentul respectiv. Acolo am avut parte de o consultanță profesionistă.. Iată care este situația declaraților și dublei impuneri:
- Domiciliul fiscal coincide cu domiciliul unde vă petreceți mai mult de 180 de zile calendaristice pe an. Există o adeverință eliberată de administrațile fiscale care certifică acest aspect, adeverință care se eliberează DOAR în cazul în care veniturile obținute se supun tratatului de prevedere a evitării dublei impuneri (unele venituri nu se supun, am să detaliez în următorul paragraf)
- Tratatul de evitare a dublei impuneri stipulează care sunt veniturile care se declară în țara de origine. Conform acestui tratat cu valoare de lege (despre care angajații ANAF din provincie nu prea au auzit) există categori care nu se declară și nu se impozitează în țara de origine. Fiecare tratat în parte poate diferi de la țară la țară. Tratatul de evitare a dublei impuneri dintre România – Austria este aproape identic cu tratatele România – Germania și România – Serbia. Conform acestor tratate acele venituri din categoria care nu se supun impozitării în țara de origine amintesc:
- Salariul – atunci când agajatorul este o persoană juridică cu sediul în țara unde angajatul își desfășoară activitatea.
- Venituri obținute din activități ca și liber-profesionist în profesii liberale. Citez mai jos articolul 14 din tratatele mai sus amintite.
Dacă desfășrați activități din categoriile mai sus amintite, nu veți primi certificat de rezidență fiscală cel puțin în Austria deoarece veniturile respective au o bază regelmentată a modului în care se realizează impozitarea neffind nevoie de cooperarea agențiilor fiscale dintre cele două state.
Articolul 14
PROFESII INDEPENDENTE
1. Veniturile realizate de un rezident al unui Stat Contractant din exercitarea unei
profesii independente sau a altor activităţi cu caracter independent sunt impozabile numai în acest stat, în afară de cazul în care acesta dispune de o bază fixă la dispoziţia sa în celălalt Stat Contractant în scopul exercitării activităţilor sale. Dacă dispune de o astfel de bază fixă, venitul se impune în celălalt stat dar numai acea parte din venit care este atribuibilă acelei baze fixe.
2. Expresia “profesii independente” cuprinde în special activităţile independente cu caracter ştiinţific, literar, artistic, educativ sau pedagogic, precum şi exercitarea independentă a profesiilor de medic, avocat, inginer, arhitect, dentist şi contabil.
Așadar pentru medici, ingineri și arhitecți aceste venituri sunt impozabile doar în statul unde vă desfășurați activitatea cu excepția birourilor filiale ale celor din România. Chiar și în acest caz venitul impozabil este conform aliniatului 2 din articolul 14. Tratatul dintre România și Austria îl găsiți la pagina: