În domeniul construcțiilor și arhitecturii, aproape zilnic auzi o veste despre cineva care a fost înșelat fie de o persoană privată fie de reprezentanții unei instituții, fie de către un grup bine organizat. Când ești în străinătate lucrurile se complică dacă se suprapun cu demersul de integrare. Nu îți este indiferent dacă nu îți primești ultimele două salarii sau dacă ești pe cont propriu și nu îți este remunerată munca.
Am auzit foarte des în Austria expresii de genul ”cu cei din est să nu îți faci de lucru”. Lucrul ăsta m-a intrigat și l-am considerat cu o tentă rasistă și evident șovină. Am întâlnit foarte mulți oameni din România de o finețe intelectuală și etică profesională remarcabilă, și nu doar din România. În același timp am întâlnit austrieci și vestici de un caracter indescriptibil de abject. Cu toate acestea specificul nu este dat de excepțiile care întăresc regula. Marea majoritate a românilor, a turcilor, a sârbilor, slovacilor, bosniecilor și așa mai departe nu se regăsesc în categoriile de minorități care au dovedit competitivitate și seriozitate în câmpul muncii din Austria. Cele mai multe firme de construcții românești au un renume în statisticile oficiale, un renume prost. În cel mult 3 ani de la înfințare, societățile comerciale românești pe profilul de construcții ajung să intre în insolvență. Despre aspectul acesta am să discut într-o postare viitoare. Pe noi arhitecții care am colaborat cu firmele de acest gen, caracterul specific românesc negativ lipsit de responsabilitate și etică ne-a afectat în primul rând financiar.
Vreau să îi sfătuiesc pe arhitecții români și pe baumeisteri să fie extrem de prudenți și să nu accepte orice fel de provocare de implicare în colaborare cu firmele deținute de conaționalii noștrii. Toți sunt buni și oameni de încredere până la proba contrarie. Afaceristul român constructor notoriu de pe piața austriacă nu este managerul orientat pe atingerea scopului și calității. Dimpotrivă, el este în cel mai bun caz un muncitor dar fără viziunea coorporalistă de creare a unui brand pentru compania sa. În cele mai multe cazuri este o persoană limitată natural, intelectual și evident financiar. Scopul lui este îmbogățirea cât mai rapidă prin exploatare și evitarea în mod ilegal a plății taxelor și impozitelor. Acest caracter a fost format într-o înțelegere postdecembristă greșită a ceea ce înseamnă capitalism. Rezultatul – firme care nu își plătesc onorarile datorate, salarii, plăți compensatorii șamd.
Aparentul succes al românilor pe piața construcțiilor din Austria și Germania este datorat în primul rând prețurilor de dumping practicate de firmele românești.
Toate aceste premize crează contextul și microclimatul în care unii beneficiari cataloghează românii ca atare. Un baumeister căruia concesiunea nu i-a mai fost plătită, un arhitect care nu și-a mai primit banii pe proiect și pe serviciile de supervizare, o companie de asigurări care are clienți români restanți, șamd. Amintesc trei semne care nu ar trebui sa le ignori dacă ești arhitect, baumeister sau inginer și lucrezi cu o companie estică cu capital mic:
- Plata salariului sau a serviciilor prestate a fost efectuată cu întârziere. Este primul semn general că lucrurile pe viitor vor fi mai rele. Întârzierea plății îți comunică câteva aspecte :
a. Firma nu are destul capital ca să își onoreze obligațiile contractuale sau
b. Există și posibilitatea ca patronul să fie neglijent sau să încerce să îți testeze nivelul de sensibilitate.
Culturile estice nu au ca și valoare fundamentală răsplătirea muncii prin remunerare. Istoria încărcată de diferite forme de sclavagism și exploatare a determinat formarea în mentalul inconștient colectiv justificarea muncii voluntare ca și un model normal. Adesea genul acesta de patroni îți induc sentimentul că plata salariului sau a serviciului prestat reprezintă un favor și nu un drept. O națiune care nu este obișnuită să respecte performanța prin remunerație pierde valori, este o sursă de export intelectual. Exemple avem destule – medici, profesori, preoți, pastori, avocați șamd care prestează munci neplătite ce e drept din proprie inițiativă, dar aici mă refer la contextele în care aceste îndeletniciri oricum nu sunt plătite din diverse motive – localități îmbătrânite, oameni în situații foarte modeste și un motiv contestabil comunitatea care nu dorește oricum să plătească aceste servicii.
- Regulile care se schimbă în timpul jocului. Deși ai negociat un număr de ore pe săptămână sau niște condiții inițiale de lucru, termeni de predare a lucrării, te pomenești că termenii se schimbă. Este un semn serios care îți comunică faptul că firma respectivă nu funcționează după o rutină și un sistem rodat prestabilit și sigur ci este în proces experimental, acceptând la rândul ei termeni și condiții imposibile de prestat. De asemenea este posibil să fie și cazul unor schimbări deliberate. Recomand încheierea de protocoale scrise pentru fiecare discuție. Încercați să comunicați cât de mult posibil în scris. Românii din Austria invocă motive fictive pe baza cărora plata nu se mai realizează. Nu vă raportați la ”ce mi se pare mie sau ție că este bine”. Raportați-va la fișe de post și la obiective asumate în scris cu termeni foarte clar prestabiliți.
- Omul responsabil nu este de găsit. Mă leg de primul semn. Dacă nu ți-ai primit salariul într-un interval de 10 zile de la data termenului limită și patronul nu este de găsit, este timpul să îți închei orice colaborare cu firma respectivă. Este semnul cel mai evident că ai fost înșelat. Nu te lăsa amăgit de lămuriri de genul ”acuma nu am dar promit că îți primești toți banii”. Ce este de făcut? În Austria există camera de muncă, instituție care intermediază aceste situații. Pentru că o astfel de situație este predictibilă cu o incidență mare, recomand folosirea unui jurnal de muncă. Faceți poze des la locul de muncă și întocmiți zilnic un raport de lucru. Salvați-vă munca pe un suport electronic separat pentru că aceasta va fi o dovadă a prestării muncii.
Ar mai fi și alte semne care reprezintă motive de alarmare. Am enumerat acestea care pentru mulți nu reprezintă semne serioase. Poate că în România sau într-o țară estică acestea sunt componentele unui mod normal sau des întâlnit de lucru. Spre exemplu eu personal în anul 2011 am fost asistent în cercetare academică la o universitatea de stat în România. Am intrat inițial pe un post de 2000 Roni. O ordonanță de guvern a tăiat aceste remunerații la 900 Ron din care am primit ca primă remunerație lunară doar 600 Ron pe lună. Statul român a fost un model de referință care a indus această lipsă de valoare etică a remunerării în mentalul colectiv timp de mulți ani. Cu toate acestea trebuie să conștientizăm atât momentul când devenim victime și evident și situația în care datorită acestor valori noi putem deveni exploatatori amplificând caracterul negativ al imaginii pe care noi o avem în percepția celorlalte națiuni.
Poate că ai fost într-o situație și ai reușit să o rezolvi sau chiar dacă situația nu a fost remediată, te invit să ne expui părerea ta sau aspecte din experiența pe care ai avut-o.
Flaviu Leontiuc 