La final de război

Un proiect care se aseamănă cu un război. Cu multe bătălii, dar și cu o soartă predestinată. O poveste cu Happy End…

În anul 2015 am avut un client albanez. Am făcut un proiect în localitatea Bad Sauerbrunn. Era vorba de o restaurare și o extindere la o căsuță veche pe un teren în pantă. O localitate superbă, o stațiune balneo-climaterică cu un resort foarte renumit. După un demers mai greu am obținut autorizația. Clientul însă nu s-a mai apucat de construit. Probleme acasă, boală, moarte, etc. Mi-am dorit acel teren însă nu l-a vândut…

Șase ani mai târziu un alt client dorește să construiască o casă în Bad Sauerbrunn. A venit la mine în birou printr-o recomandare. Descopăr că omul nostru a cumpărat parcela pe care în urmă cu 6 ani proiectasem ceva. Omul nostru a fost surpins, nu-i venea să creadă. Proiectarea a decurs foarte bine. Depunem proiectul…. Condiționare: primăria dorește să confiște o parte din teren… Eu convins că așa ceva nu este posibil încep fără să miros un război. Crunt… Am invocat drepturile omului, legile europene, CEDO…. Degeaba. Am simțit nesimțirea băștinașilor. Pură, nediluată… Peste tot e invocată ca nuca în perete situația cu virusul. – Nu aveți unde să faceți contestație, avem reguli mai stricte în pandemie… Luni de zile de tergiversări, abuz și ignoranță.

În fine, nu m-am lăsat. Am mers la juristul prefecturii. Acesta mi-a explicat că există o lege care permite primăriei să îți confiște terenul fără plata unor compensații – obiective strategice, drumuri de importanță națională, căi ferate, în cazul de față un drum comunal ce are nevoie de acel spațiu pentru parcări… În fine îl cred ca legea e de partea lor, dar ceva pute.

  • Ok și dacă este printr-o finanțare de la bancă, se preia finanțarea de către stat? – întreb eu clipind ca un copil tâmp.
  • Nu absolut nu, clientul dvs va pierde proprietatea și va trebui să achite și creditul bancii. E un risc pe care și l-a asumat prin cumpărare. Orice persoană care cumpără un teren își asuma asta în Austria.
  • Domnule dar mie mi se pare că este în contradicție cu articolele Cartei Uniunii Europene și a Tratatelor Consiliului Europei de asemenea și a directivelor JAI.
  • Domnule arhitect, așa este, aveți perfectă dreptate. Legea austriacă încă nu e unitară cu toate directivele. Dar cine credeți că apelează la curțile europene? Cine are bani de avocați? Nimeni nu a auzit de ele și nimeni nu merge acolo. Cine să meargă cu clientul dvs acolo?
  • Eu! Eu mă voi duce acolo. I-am răspuns răspicat.
  • Aha… Ok… Înțeleg. Dați-mi voie să mai vorbesc cu primăria, poate voi reuși să-i conving.

Au trecut șase luni. Am primit invitația pentru întâlnirea premergătoare autorizației. Deși mi s-a promis că nu voi mai primi autorizația acolo, minunea s-a produs, fără confiscarea unei părți din teren. A fost Voia Domnului în toate. Printre unele lucruri mi-a dat Dumnezeu inspirația să amintesc despre Europäische Menschenrechtskonvention – Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Proiect autorizat…

P.S. La primele întâlniri cei din primărie aveau acel aer de superioritate. Mirosea a snobism, nazism și nesimțire până în pânzele albe. Acum însă după ce am avut și tonul ridicat (nu mult 🙂 au avut un respect și chiar așa un pic de teamă. Capul sus! Emigranți? Da! Înseamnă că va fi o arhitectură diferită, bună, și la final de război cu ajutorul Marelui Arhitect de sus – suntem învingători.

A și încă ceva tot la final de război ”- Domnule arhitect peste toate să știți că apreciem arhitectura dumneavoastră.” (arhitectul șef din primărie)

Happy End!

Perspectiva randată a proiectului cu pricina 🙂

Published by

flaviuleontiuc

Pasionat de inovatie

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s