Dincolo de limitări

resursele sunt de la El, nu din tine, din acest motiv sunt nelimitate

O localitate cu un regulament urbanistic extrem de limitativ – doar acoperis cu 45` înclinație, doar pe aceste linii de ancadrament lateral, doar aspect clasic, doar aceste culori, doar, doar, doar, numai așa, numai așa, numai așa, numai așa.

Cu toate acestea creativitatea și adaptabilitatea sunt două dintre caracteristicile care ne vor ajuta să pășim dincolo de limitări. Ele nu sunt neapărat comori ascunse în noi ce caută o cale să fie descoperite. Ele sunt parte integrantă din inspirația pe care uneori Duhul lui Dumnezeu ți-o insuflă ca parte a generozității sale. Uneori o sclipire. Alteori chiar o pană de idei, tocmai ca să observi că ești gol și că povara responsabilității întregului destin neîmpărțit cu Dumnezeul Generos e o nebunie.

Dacă ești în impas ai două alternative. Fie îți asumi toată responsabilitatea și atunci vei descoperi dacă ești descurcăreț sau un posibil nenorocit sau te pui pe genunchi și te rogi și stai de vorba cu Tata. Înțelepciunea dată de Dumnezeu e un dar care nu vine transferat prin metoda mustrării și nici însoțit de o remarcă tăioasă educativă menită „să te aducă cu picioarele pe pământ ca să nu îți crească coarne”.

Daca vreunuia dintre voi ii lipseste intelepciunea, s-o ceara de la Dumnezeu, care da tuturor cu mana larga si fara mustrare, si ea ii va fi data. (Iac.1:5)

Cu siguranță și arhitecții pot primi firimituri dar se pot înfrupta și cu bucate mai mari și mai tari.

A ieșit un duplex. O altă poveste cred eu că de succes. Nu am putut urmări execuția detaliilor. A fost realizat chiar când eram suspuși unei alte limitări – statul în casa în debutul pandemiei. Pe atunci tata era pe ultima porțiune din alergarea vieții. Nu am mai fost pe șantier în perioada aia deloc. E adevărat că am simțit fluturi în stomac când am ajuns din nou pe acolo. Dar imaginea de ansamblu e mai importantă decât acuratețea fiecărui detaliu. Am avut grijă însă și când acea limitare a dispărut să nu o înlocuiesc cu alta. Construiesc deci nu mai am timp să mă întâlnesc cu Dumnezeu, cu prieteni și cu biserica, că doar așa au făcut toți. Nu! Am fost același păstor, același om. Așa doresc să rămân. Cu Dumnezeu pășesc dincolo de limitări. Le păstrez pe cele care îmi conservă viața, în mod special viața spirituală și le depășesc pe cele care îmi limitează creativitatea, cunoașterea și înțelegerea. Uneori asta înseamnă rugăciune, alteori mai mult citit, alteori mai multă răbdare. Toate acestea pe care le-am amintit încă au un deficit mare, au limitări. Doresc să le depășesc și voi fi mai împlinit.

Dincolo de limitări

Două povești de succes – tot cu Bungalow

Dacă în ultimul articol am povestit o relatare tristă despre corupție. Cred că ar fi total nedrept să nu vin și să va povestesc despre două proiecte din acest an. Am să le atașez planurile fără să vă dezvălui adresa și numele beneficiarilor. Nu cu toate proiectele pot face aceste lucruri deoarece uneori semnez clauze de confidențialitate. Așadar două familii tinere, frumoase, ambele cupluri au dorit câte un Bungalow, am negociat o compartimentare pentru fiecare teren. Proiectele au fost apreciate și aprobate rapid. Colaborarea cu ambele familii a fost una frumoasă, încurajatoare și motivantă, serioasă, fără surprize neplăcute la plăți. E o mare diferență când lucrezi cu oameni care se roagă, cred Biblia, manâncă sănătos și limitat, apoi ei iubesc. Se simte, e vizibil. Nu în modul pervertit al termenului ci în modul care depășește limitativul firesc. În modul spiritual, nobil. Cred că se aplică mai în toate profesiile.

Despre corupție în Vest

O vorbă a frustraților din România – ca la noi la nimeni. Oare? Eu cred ca România începe să fie curățică.

man holding 1 US dollar banknote

O pățanie de acum 2 ani. O doamnă austriacă a venit în biroul meu și mi-a solicitat să-i fac un proiect de Bungalow. După multe multe multe corecturi am predat proiectul împreună cu certificatul energetic într-o primărie din Landul Burgenland aproape de orașul Neusiedl am See. Arhitectul șef a sunat-o și i-a comunicat ca trebuie să mă întâlnesc cu el să vorbim pentru că proiectul nu respectă prevederile locale. Am fost foarte mirat. L-am sunat pe arhitectul șef din câte țin minte se numește Sloboda. Acesta m-a invitat în biroul său privat din orașul Gols. Am mers și în introducere omul s-a prezentat:

– Bună domnule arhitect. Acesta este biroul meu de proiectare. Mulțumesc că ați răspuns invitației mele dar trebuie sa vă spun un aspect. Sunt arhitectul șef al comunelor X și Y (Bauamt Sachverständiger) și eu fac TOATE proiectele din acest județ (Bezirk). Înțelegeți ce vreau să spun?

– Cum? Vă rog să repetați!

– Deci acest proiect nu va trece de mine nicicum. Nu am nimic personal, nu o luați așa. Nu trece și gata. Dacă e nevoie modific prevederile legale asupra parcelei doamnei în fiecare an și nu puteți face nimic.

-Și ce fac o trimit pe doamna beneficiar la dumneavoastră? (Aveam senzația de ”fluturi în stomac”).

-Găsiți o soluție. Eu am să-i propun și eu una doamnei, spune el în timp ce își sorbea berea.

Am plecat. O sun pe beneficiară. Ea îmi spune că ea lucrează în cadrul prefecturii dar ăsta are spate mai tare ca ea, și că va trebui să mearga la el să îi facă planul. Mi-a spus că îi pare rău de situație dar asta e, va trebui să proiecteze o altă casă că asta nu se poate face. M-a convins sa nu mă bag pe chestii de anticorupție că sunt emigrant și nu am nici o șansă. Eu am rugat-o să nu replice planul decât dacă e dispusă să achite proiectul integral. Evident nu a mai plătit restul.

Acum o săptămână mă sună Sloboda. – Domnul arhitect am câteva întrebări legate de certificatul energetic de la proiectul cutare. Eu nu sunt chiar in domeniu si vreau sa stiu unde găsesc puterea pompei de căldură (nu toți Baumeisteri și arhitecții din Austria fac și evaluarea eficienței energetice). Eu i-am spus că nu înțeleg relevanța acelui certificat din moment ce doamna a făcut alt plan. – Nu domnule e planul dumitale, dar l-am semnat eu. În rest ăla e! Certificatul e ok dar trebuie să-i fac doamnei și un deviz.

Nu demult o româncuță Saly care mi-a chinuit câteva zile din viață, care nu a mers de mult pe la lucru a postat un coment pe un chat de Facebook în care mă contra-recomanda pentru că „nu am pile la primărie”. A divulgat și aspecte din contract care erau confidențiale. Nu am dat-o în judecată pentru că nu am dorit, dar era un caz clar de încălcare. După un timp a scos comentariul de acolo. Arhitectul șef de la comuna unde i-am proiectat ei era din același județ ca austriaca din poveste. El mă știe bine acuma. Dacă îl vedeți să îl salutați și din partea mea.

PAM PAM.

P.S. Domnul Sloboda de profesie nu e arhitect ci Baumeister – un echivalent toxic al arhitectului in Austria, o absurditate de meserie. Dansul a absolvit HTL adica liceu + 1 an de postliceala si dupa 3 ani de practica in urma unui examen a primit titlul de inginer. Dreptul de Baumeister l-a primit in urma unor examene suplimentare. Ca sa vedeti cum un om cu liceu ajunge intr-o pozitie cheie. De fapt asta inseamna societatea socialista – sa dai sanse nulitatilor sa ajunga in pozitii de influenta.

Imaginea e o mostra un releveu de bungalou deja executat , conceptul in sine nu imi apartine, dar e masurat si redactat de mine nu de mult (in vederea unui certificat energetic) care nu are o legatura directa cu acest caz dar e asemanator ca si forma in plan. Este doar un exemplu pentru vizitatorii care nu sunt in domeniu, nu m-am obosit sa caut unul mai frumos. Nu se poate supune unei critici deoarece e o casa executata si masurata fara a reprezenta un concept de arhitectura. Însă cam așa arată un proiect dupa cel puțin 20 de „mici intervenți” ale beneficiarului pe care fiecare din ele „dorea să le comunice” și „le dorea neapărat în plan”. Urmatoarele postari vor fi insotie de partiuri care nu se supun sub un paragraf contractual de confidentialitate. Mai adaug faptul ca am inceput o actiune in justitie pentru ca asa cum spunea Burke pentru ca raul sa triumfe este nevoie doar de pasivitatea noastra…

Ce am mai învățat la 42 de ani?

Mă îngrijoram că sunt mai aproape de vârsta de 40 de ani. Acuma observ că încep să mă depărtez de ea… Asta nu prea e liniștitor. Totuși viața e și mai frumoasă pe drumul perilor cărunți.

Am învățat că încă nu știu cât de mare este harul lui Dumnezeu, cât de mult a iubit o lume care a condamnat Chipul Sâu. Am învâțat că sunt încă foarte neînvățat.

Am învățat că orice val e și trecător. Am învățat că mușcătura de câine se vindecă. Am văzut că sufletul ce trece prin foc devine și mai puternic. Am învățat ce durere simți când tata moare. Am învățat și că lumea e slabă și docilă.

Am învățat că pentru plăcere, siguranță și doar un pic de confort în plus nu ne-ar deranja daca dracu ar fi președinte și ca atare renunțăm și la principii și la realitate.

Am învățat că boala crează suferință și limitare, că trădarea crează o durere și mai mare. Am învățat că și mai tare te doare când te jertfești ani de zile pentru niște oameni care poate îi iubești, îi slujești și pe urmă când nu mai poți și ai nevoie de odihnă îți spun că ai fost un prost și un fraier. De ce să mă doară asta? Pentru că nu știu să spună mulțumesc? Pentru că la rândul lor nu te pot sau nu vor să te ajute? Nu. Ci pentru că în loc de mulțumesc spun: NU E DESTUL, NOI MERITĂM MAI MULT!

Am învățat însă că o durere mai mare e să ai o persoană care te disprețuiește activ in contextul tau apropiat. Nimic nu se compară cu asta. Durerea fizică e mai de preferat. Nu există anestezie pentru durerea provocată de ură. Răutatea nu este cea a prostului care te scuipă sau îți trage o palmă. Răutatea profundă este a omului care are rațiune dar nu are dragoste. Fără dragoste orice ființă devine o unealtă din camera de tortură. Nu este nevoie de violență fizică pentru ca sufletul tău să sângereze și să simți cum e durerea acelei părți veșnice din tine. E suficient ca oamenii pe care îi iubești să te respingă folosind argumente reale. Exact REALE. Defectele tale, originea ta, trecutul tău.

Oamenii cu adevărat răi sunt apropiații tăi care cunosc o slăbiciune pe care o ai sau cu care te lupți sau te-ai luptat și ți-o amintesc mereu. Exclud de aici starea continuă de păcat. E vorba de cele trecute pe care le regreți sau un defect fizic, sau originea ta, familia, etc.

Personajul biblic Ana era mereu judecată, condamnată de o persoană din familie. Înainte de nașterea lui Samuel, durerea Anei când a mers la templu a făcut-o să pară într-o stare de ebrietate. Se lamenta, avea o durere a sufletului. Elcana omul care o iubea cel mai tare nu putea să-i ofere o anestezie pentru durerea provocată de Penina. Durerea pe care cineva de lângă tine o produce constant îți fură vitalitatea. Am învățat că doar Dumnezeu îți poate vindeca durerea asta. Nici un om nu poate. Nici măcar făptașul…. Am învățat…

Am învățat că uneori Dumnezeu nu îngăduie ca visul tău să devină o realitate. El ar putea fi un coșmar și moarte pentru alții. O piatră de moară pentru mulți dacă ești un om cu influență.

Am mai învățat că binele material ne face mai răi. Că distanțarea ne face și mai egoiști. Am învățat că ignoranța are un preț nebănuit de mare. Am învățat și mă doare că am învățat asta din practică… Am învățat…

Am mai învățat că profitorii se deghizează în iubăreți… În prieteni care țin la tine. Timpul însă e cel mai bun examen al fidelității în relații. Am mai învățat că oamenii care sunt prețioși pentru tine se bucură de prezența ta, de reușitele tale și plâng cu tine când tu plângi. Sunt puțini, foarte puțini. Dar există. Am învățat ce prețioși sunt ei. E un lucru bun pe care mi l-au produs ceilalți.

Am învățat că lumea e într-o stare de entropie morală. Am văzut că fetele rele și băieții răi s-au înmulțit. Am văzut și am auzit….

Dacă te trezești și în fața ta e un zâmbet al unui chip care se bucură că te vede, oferă-i și tu acelui zâmbet tot binele și ceea ce Dumnezeu te inspiră indiferent dacă e zâmbetul soțului / soției, copilului tău sau câinelui tău. Dacă ai parte de asta, înseamnă că ești unul dintre puținii oameni prețuiți, iubiți și apreciați. Ești unul dintre cei mai bogați dintre pământeni căruia Dumnezeu i-a făcut harul să soarbă o picătură din pomul vieții.

Așa arată valoarea la 42 de ani. Așa arată un lucru valoros. Și asta am învățat.

Cum arată bucătăria cu vase murdare în care s-a copt proiectul?

Clientul: Nu suntem oameni complicați, suntem simpli, dorim ceva simplu, modern, cu 150,00 mp utili, 3 dormitoare, 2 băi, Carport, bucătărie cu insulă închisă, living cu loc de luat masa deschis, țineți cont de însorire, acoperiș terasă.

Au urmat 5 corecturi, ea: Da dumneavoastră proiectați totul modern și bine calculat, dar ne-am gândit că am dori o cameră și pentru mama mea cu o băiță, o mică bucătărie, încă un birou, dacă se poate vrem garaj, vrem și pivniță pentru legume, vrem și lângă terasa acoperită încă o căsuță de vară de lemn.

El pleacă capul în los: Măta e pe moarte !

Ea: Tocmai de aia!

Începe o discuție aprinsă. Folosesc latura pastorală să o sting.

După încă 2 corecturi ajungem la final și predăm proiectul în primărie. La prima întâlnire cu expertul în construcții din primărie în comuna X din landul Niederösterreich dupa ce verifica pe siteul WKÖ si al camerei arhitectilor din Austria daca am dreptul de semnatura, fără să analizeze proiectul, fără să discute despre proiect urmează prima întrebare: „Im Register ist vermerkt, dass Sie rumänischer Staatsbürger sind. Warum arbeiten Sie nicht in Ihrem Land?” (Este consemnat în registru ca sunteți cetățean român. Din ce motiv nu profesați in tara dumneavoastra?)

El: De aia e bine să mergi să proiectezi la „aostreci”. Dai un ban în plus da ti respiectâ.

Îl depunem, e primit. Urmează câteva observații ale primăriei: Trebuiesc figurate pe plan mai evident ușițele de curățare a coșului de fum cu figurarea dimensiunilor ușiței, dorim să figurați punctul de conexiune la Internet mai puternic si sa scrieți conform normativelor, figurați vă rugăm și planul de instalații mai în detaliu (dimensiuni de conducte interne, pante de scurgere. (nu se cer asemenea aspecte în proiectele de arhitectură pentru locuințe).

Le facem rapid, repredăm. De trei ori pe săptămână telefoane de la clienți : Cum stăm cu „baubivilligung” (În germana Baubewilligung – autorizație de construcție se citește baubeviligung, clienții noștri sunt români). Coșmarul a durat 4 luni timp în care am sunat la primărie și mi s-a răspuns: Der zuständige Kollege ist nicht bei der Arbeit. sau Der zuständige Kollege ist im Urlaub. sau Der zuständige Kollege ist unter den neuen CORONA-Bedingungen nicht erreichbar.

Iese autorizația. Emit ultima factură. Clientul: Da ștampila di Baufiurung și supravigherea (Bauführung – dirigenție de șantier) nu e inclusâ? că io șciu că în Aostria așa trebuie să facă un arhitect. Arhitiectu îi obligat.

Eu: Avem un contract foarte clar. Vă recomand să apelați la altă firmă pentru un contract de urmărire a execuției. Arhitectul nu este obligat să vă asigure urmărirea execuției. Contracost dacă este disponibil o poate face.

A plătit după o lună. Morala, vă las pe voi să comentați.

Mânia curățeilor

Mă gândesc la unii colegi de lucrare spirituală – păstori. Nu e așa că apostolul Pavel trebuia ca în 1 Corinteni capitolul 6 să includă o abordare a unor situatii speciale în contextele creștine într-un mod diferit decât l-a exprimat? Oare?

Nu e așa că ar fi trebuit să fie incluse casele de avocatură în loc de prezbiteri sau păstori, pentru că acestea redactează rapoarte incontestabile chiar și post mortem asupra adevărului? Nu e așa că inspirația Duhului Sfânt deleagă cu responsabilitatea discernerii case de avocatură precum Miller & Martin PLLC? Ei redactează rapoarte „incontestabile”. Evenimentul care a „zguduit” lumea evanghelică a șocat toți băgătorii de seamă și blogherii care trăiesc exact cum descria apostolul Petru. Da, este riscant ca un nume să devină popular și chiar emblematic. Acum gurițele care aduceau ode și citau autorul, au devenit fântânile scuipătoare.

Așa este, inima noastră este deznădăjduit de rea și înșelătoare. Dar amintind acest adevăr în gura mare și arătând cu degetul spre Ravi indirect dragi colegi afirmați că voi sunteți atât de vigilenți încât nu veți pica. 1 Cor 10:12. Eu deja am cazut saptamâna asta pe scarile de la mansardă. Dacă nu era nevasta mea picam până la parter. Am alunecat pe o treaptă udă. Deci mare atenție dacă nu pici la examenul de curvie poate pici pe scările date cu luciu. Bine că nu am rupt scara că mă durea sufletul exact ca în cazul unei abateri morale (nu de alta dar ieftine nu sunt). Când fluturi cu un principiu din acesta să nu uiți de un aspect – mândria spirituală e singurul păcat care nu poate exista în absența unei performanțe spirituale.

V-ați bucurat, ați jubilat, v-ați etalat faptul că voi sunteți diferiți, cel puțin atenți și mari apărători ai credinței. În public. Atmosfera evanghelică e plină de precipitații. Pute a fariseism.

man pointing at camera

Întotdeauna când un nume devine foarte sonor sufocând rezonanța Numelui lui Dumnezeu, rezultatul nu are cum să fie altul decât cădere. Păstorii pot pica. Păstorii pot muri. Învățătorii pot greși. Din acest motiv și ei trebuiesc păstoriți și nu lăsați să se păstorească singuri. Darea de socoteală este vitală. Facilitarea ei este un element preventiv biblic. Însă acum în locul unei concluzii corecte am auzit afirmații de genul „vedeți din ce motiv nu trebuiesc susținuți lucrătorii? Vedeți din ce motiv nu trebuie angajați păstorii?” Evenimentele recente ne-au arătat că asupra lucrătorilor se poartă un război spiritual crunt. Cel care se străduiește să murdărească numele lucrătorilor nu are nevoie de ajutorul tău. Ceea ce poți face este să lupți alături de credincioși pentru restaurare și recuperare. Adeseori asta înseamnă post și rugăciune, uneori „luarea pulsului”, alteori bani, uneori o masă caldă și evident apartenența într-un trup strâns și bine închegat.

Pentru arhitecți – trei experiențe triste

În ultimi ani am realizat multe proiecte de arhitectura. Doar în ultimi 3 ani am avut 200 de proiecte aprobate și cele mai multe deja construite. Am observat ce e drept într-un procent mai redus aceeași meteahnă ca și în slujirea pastorală. Lipsa aprecierii efortului și a muncii depuse la o minoritate ce e drept. Slavă Domnului procentul de nemulțumiți e unul foarte mic însă destul pentru a sădi un lăstar de amărăciune.

Primăvara 2020 – o familie tânără, modestă, săracă avea nevoie de o extindere și mansardare a unei case vechi. Am realizat o reducere semnificativă din preț pentru că am empatizat cu situația respectivă. Mi-am dat silința atât eu cât și soția mea care lucrează cot la cot cu mine să facem tot ce ține de noi. Au fost mule corecturi. În cele din urmă când oamenii au fost mulțumiți am predat proiectul în primărie. Primăria ca de obicei cere diverse schimbări sau adaptări tehnice, pe care le-am realizat. Familia a retras proiectul pentru că s-au hotărât să demoleze casa care urma să fie ridicată și să facă una nouă. Evident în acest caz proiectul trebuia plătit din nou fiind vorba de altă casă. Nemulțumiți că nu prestez gratuit aceste modificări, clienții au plecat la un alt proiectant. Recent pe un post de Facebook aflu că aș fi greșit măsurătoarea terenului, alături de alte aspecte din conținutul contractului protejate de lege de altfel. O minciună. Evident nu prestăm planuri topografice și nu măsurăm terenul decât pentru schițe proprii. În toate cazurile folosim formatele electronice puse la dispoziție de clienți, realizate de topografi autorizați. Asta în loc de mulțumesc…

Am mai făcut un proiect în anul 2019, proiect pentru clădire de birouri în orașul Wiener Neustadt la care beneficiarul a refuzat să achite ultimele tranșe motivând inițial că e în incapacitate de plată. Inițial mi-a cerut să continui lucrările asigurându-mă că va plăti, dar are nevoie de amânare. Povestea s-a extins 9 luni. Noi am ajuns la final cu partea de arhitectură dar nimic, nici un ban… Am primit o scrisoare de la un avocat care scria ceva în numele lui și care îmi solicita returnarea avansului pe motiv că rampa de acces în garaj ar fi greșită. După ce am motivat și am trimis modelul real al proiectului pe care beneficiarul îl avea de mult, nici avocatul nu a mai răspuns la solicitările noastre, pur și simplu pauză. Singura modalitate de recuperare a banilor, ar fi în justiție. A trebuit să temperăm firma de avocatură care ne reprezintă în astfel de cazuri pentru că era „un frate”. „Mă daț în judicată dacă nu vă plăctiesc? Șâ cu șie mâni li daț șina la omini în bisăricâ după?” Evident era tot ”un frate în Domnul”. Am aflat recent că „l-aș fi țepuit” că nu a primit proiectul deși el primise proiectul tipărit, ștampilat, apoi și formatul electronic cu specificația că nu îl poate folosi în nici un scop fără aprobarea mea și fără achitarea soldurilor restante… Și din nou: Sa nu dati cainilor lucrurile sfinte si sa nu aruncati margaritarele voastre inaintea porcilor, ca nu cumva sa le calce in picioare si sa se intoarca sa va rupa. Matei 7:6

O ultimă poveste – Decembrie 2020. O casă nouă. Propuneri multiple. În cele din urmă ajungem la final. „Suntem mulțumiți, apreciem efortul”. Toată relația de afacere până aici a fost purtată doar cu el. Apare și ea. „Nu suntiem mulțămiți diloc. Prie mulț bani pi niștie schiții. Noi munșim din grieu, pi când dumniavoastrâ luaț banii așa pi dijiaba, pi schitze șâ planuri. Spier că după șie vă încasaț banii nuoștrii să dormiț liniștit”!

Atât.

Acum în timp de pandemie lucrul cu oamenii este diferit. Majoritatea oamenilor nu mai au răbdare, speranță, de multe ori sunt absurzi. Telefonul sună, nivelul de stres e extrem de ridicat. Taxe, impozite, declarații, sunat în primărie, funcționarii publici și nu numai care nu sunt responsabili de nimic, carantină, iar carantină, COVID…. Cu toate acestea meseria noastră inclusă în slujirea înaintea lui Dumnezeu descoperă zi de zi noi oportunități de comunicare, noi limite neexplorate ale răbdări și din păcate chiar și ale furiei și a dezamăgirilor. Există însă un drum mai bun, există și balsamul vindecător pe care Marele Arhitect al universului îl toarnă în inimile celor ce îl caută.

La sfârșit de ianuarie, drumul dintre triumf și autolimitare

Suntem la sfârșitul primei luni a unui nou an provocator. Anul 2020 pentru mine a fost un an cu multe lucruri noi, cu multe provocări, cu multă durere și cu multe rezultate. În anul 2020 pe data de 07 Aprilie, la ora 7 dimineața în salonul 07 de la etajul 17, spitalul AKH din Viena tata a pășit dincolo de moarte. Tușa Lena a plecat și ea după mulți ani de boală. Unchiul Pitu l-a urmat și el nu de mult timp pe tata pentru că oricum nu erau apropiați ca verișorii ci ca frații gemeni. Durere, îngenunchiere dar și mângăiere.

Pandemia ne-a arătat tuturora ce dependenți am devenit de unele aspecte care ne fac vulnerabili dar ne-a arătat și arii de relaționare neexploatate până în acest moment. Viața mea e dominată de o tensiune care rezultă din intersecția unor forțe care devin uneori opuse pe care le amintesc:

  • dorința de a fi un timp singur doar eu cu Dumnezeu,
  • dorința și nevoia de a mă informa, de a citi mai mult, de a aprofunda spre exemplu mai mult Teologia sistematică și istoria bisericii,
  • dorința de a fi un soț și un tată responsabil,
  • dorința de a fi un arhitect conștincios,
  • apoi un pastor responsabil.

Mi-am dat seama că indiferent de validarea mea sau a celor din jurul meu planul și voia lui Dumnezeu trec și prin locul numit limitare și imposibilitate, uneori în muncă, alteori în relaționare și de multe ori în slujirea spirituală.

În luna decembrie am făcut un pas înapoi din calitatea de păstor a uneia dintre bisericile pe care le păstoresc, urmează la momentul potrivit și cea de a doua (la a doua am avut un mandat temporar prestabilit, fiind în alt oraș decât cel în care locuiesc). Nu din iresponsabilitate, ci din cauza faptului că sunt om, limitat, uneori slab, uneori puternic și motivul principal – uneori singur și prea epuizat, apoi având o altă viziune – o biserica vie, prezentă, perseverentă. Doresc să clarific pentru a contrabalansa zvonurile care au început să circule. Nu avem probleme morale, nu avem alte probleme domestice diferite de o familie obișnuită, nu am avut conflicte cu cei din biserică, am avut relații bune însă puternice diferențe de viziune care au generat unele răbufniri. Pur și simplu lucrarea lui Dumnezeu nu poate fi realizată fără principiile lui Dumnezeu în care lucrătorul face parte dintr-un colectiv de lucrători activi dedicați, și susținuți. Deci eu cred că un păstor 1 – nu merge singur la război și 2 – NU pe cheltuiala lui (1 Cor 9:7), în cele din urmă un pastor sau ”bou” dacă doriți (metafora a folosit-o apostolul Pavel citând porunca din Deuteronom) nu poate treiera hrana cu gura legată (Deut 25:4, 1 Cor 9:9, 1 Tim 5:18). Este adevarat cum considera unul dintre enoriașii mei – păstorul cel bun își dă viața pentru oile sale, iar păstorul de nimic își părăsește oile (Zah 11:17) sau cel plătit fuge când vine lupul (Ioan 10:12).

Ce a înseamnat pastorația mea de 9 ani? O relație activă cu Dumnezeu, multă, multă, multă pregătire – rugăciune, citire și memorare a Cuvântului, exegeză, studiul biblic, mers la seminar, doctorat, zboruri cu avionul, mers cu trenul, taxe școlare, formare de lideri, consiliere, consiliere, iar consiliere până la 2 noaptea, reprezentarea bisericii în bund, multă planificare, tensiune, descurajare, încurajare, iar tensiune, emoție, așteptări înalte, nopți albe, clienți mirați uneori pentru că eram obosit luni la prima oră în biroul meu de arhitectură. Totul cu o perseverență fanatică capabilă să enerveze cea mai calmă soție de păstor. Totul sub formă de slujire nesusținută financiar. Apoi nu ai făcut destul de bine, și puteai să faci mai eficient.

Din ce motiv singur? Pentru că seriozitatea amestecată cu perseverența sunt elemente extrem de rare. „Nu avem nevoie de închinare și nu ar trebui să te mai implici și acolo”. – Așa e dar doresc să facă cineva ce fac eu acolo. „Nu e nevoie musai”. Apoi „nu cred că avem nevoie neapărat de predici dacă ele presupun atâta pregătire iar nouă ne ia mai mult timp decât ai nevoie tu pentru pregătire, timp pe care nu îl avem”. „Nu ne permitem să angajăm un om, facem cât putem”, „nu te putem însoți sau înlocui la întâlnirile de bund pentru că nu le vedem sensul”. E adevărat, voluntariatul își are limitele sale. Din acest motiv lucrul în echipă e sfânt însă „noi ceilalți în situația de față nu ne putem implica, suntem prea prinși cu problemele de zi cu zi și nu ne putem implica mai mult”.

Comunitatea din care am facut parte și pe care am slujit-o a fost și este cea mai frumoasă comunitate din Austria. Totuși această cultura românească de responsabizare și împovărare pe termen lung (aproape 9 ani) a unui singur om voluntar în slujire e una abuzivă. Găsesc totuși circumstanțe atenuante – așa slujesc toți păstori din Austria inclusiv președinții cultelor române de aici. Cu toate acestea modelul este toxic. Apoi legat de pasivitatea celorlalți – puii de vultur vor învăța sau vor da din aripioare doar când sunt în modul acesta lansați în lucrare dacă nu au dorit să facă ceva cu ele înainte. Un păstor are nevoie de pregătire, de timp pentru formarea echipei de coordonare, de consiliere, de participare la diferite întâlniri ale instituției, de participare la evenimente de unde și el își extrage seva și uneori de încurajări, de „ce mai faci, cum ești, cum te simți”. Toate aceste aspecte cer timp, timp pe care din absența principiului susținerii și investiției în oameni, păstorii români din diaspora îl iau din timpul familiei. În modelul mediocru al păstoririi din diaspora facem totul ”după posibilități” și ”cum dă Domnul”. Nu doar biserica față de slujitorii ei are această meteahnă. De altfel un pastor din România musafir când vine în bisericile din diaspora este într-un fel onorat. Asta înseamnă că de cei din afară de obicei ai mai multă grijă decât de cei din casa ta. Oare nu suntem mai răi ca și păgânii?

1 Timotei 5:4

Io lucru di ani di zâli cu mânili mieli

brown wooden ladder beside brown concrete building during daytime

– Buna dimineața nea Nicu ! Să vă asigurați balustrada !

– Bună diminiața dom Arhitiect. Ați vinit să lucraț muncă adivărată pi șantier? La birou cried că vă cam plictisîț!

– Nea Nicu am venit sa fac controalele cerute de „Bauamt” (Departamentul pentru construcții din primărie). Vă rog să asigurați schela aceea și să fixați balustradele ei. E periculos să lucrați fără parapet, puteți să cădeți în gol. Lemnele fixate pentru console dați-le jos, în proiect sunt profile metalice prinse cu ancore chimice!

– Oț fi dumniavoastră marie nu șciu șie, arhitiect sau injinier. Eu di ani di zâli lucru cu mâinili mieli. Șciu cum să puni uo schilâ mai bini diecât matalie.

A doua zi sună clientul:

– Domnu arhitect am o problemă. A căzut acuma 2 ore și 20 de minute nea Nicu cu schelă cu tot, a fost în comă până a venit salvarea să îl ducă!

După o săptămână îl sun pe nea Nicu:

– Nea Nicu ce ați pățit, cum vă simțiți?

– Am miers pi schielâ și din cauză că ăilalț duoi nu irau pi fazî să mâ priendâ dacă or văzut că schiela si cam clatnă, șâ am chicat în cap juos. Pi urmă o vinit shiela și liemnili alia di consola pi mini. Omini răi, nu vă pot spunie, nu a sărit unu să mă priendă. Am mânili mieli zdrobiti. Stau acuma la spietal în durieri șâ mă clictisiesc.

– Mai știți că ne-am întâlnit înainte?

– Vă ruog să nu îmi spunieț ninic! Nu uo să mai uit nișiodatâ. O să țân minti șie îmi spunieț. Dacâ vă ascoltâam nu mai iram așii în schietal.

– Sănătate, să vă dea Dumnezeu vindecare!

Și ca nea Nicu încă câțiva anul astă, știu cazuri concrete. Noi românii ne-am născut învățați. Din cauza asta nu prea dăm două parale pe învățătură, și cei mai proști și fraieri oameni sunt cei învățați care merită bătaia noastră de joc și disprețul nostru. Cum să îi dai atenție și bani unuia care stă în birou „șâ toată zâua gdiescută cu cliențâ șâ fașie click click pi mausuri”?

În apărarea medicilor

man sitting on grey sofa

Am citit astăzi câteva reacții la adresa medicilor care au demisionat în România. Includ aici toate cadrele medicale aflate în această situație. Am fost profund mișcat de cazul acelei asistente umilită de vecinii ei, de altfel oamenii care ar fi trebuit să reprezinte o resursă importantă de suport emoțional.

Și eu lucrez într-o profesie liberală. Și eu am studiat 6 ani de facultate, apoi master, doctorat, etc. Cred că pot înțelege o parte a frustrării medicilor.

Pentru că sunt creștin concepția mea despre lume și viață este ghidată și influențată de Scriptură. Unul dintre autorii Noului Testament a fost doctorul Luca (gr. Λουκάς). O primă apreciere și considerare față de cei din această profesie, și nu numai.

În concepția comunistă noțiunea de egalitate este de fapt un concept abuziv. Faptul că toți suntem egali înaintea lui Dumnezeu ca și valoare (conceptul creștin) nu înseamnă că – toți avem aceleași privilegii sociale (conceptul comunist). Pe scurt vocația și profesia de medic presupune 6 ani cel puțin în învățământ superior – unul foarte greu, pretențios. Apoi sunt examene și ani de practică pentru drepturi profesionale. O astfel de profesie trebuie onorată corespunzător.

Concepția biblică despre onorarea muncii o poți vedea enunțată în multe locuri. Pornim de la conceptele din Matei 10:10, Luca 10:7, 1 Timotei 5:18, și sunt multe alte referințe. În România toți profesioniștii cum sunt arhitecții, medicii, profesorii, pastorii, etc. interacționează cu un popor care nu are înrădăcinată valoarea onorării muncii. Am crezut că această valoare a fost distrusă de regimul comunist. Dar citind câteva referiri istorice am descoperit ceva șocant. E unul din elementele care am putea spune că face parte din ethosul nostru național.

Ce doresc să subliniez – ani de zile de lipsă de respect față de profesioniștii țării la nivel național. Medici duși cu dubele DNA-ului, mulți prin procese de Malpraxis – unii pe bună dreptate cum sunt rechinii bătrâni, dar majoritatea doar din cruzimea și răutatea genetică românească. La toate acestea un salar foarte mic. E adevărat acuma e mai mare, dar nu de mult e situația aceasta. Aici au contribuit și preoții și pastorii. Cei care am fi trebuit să corectăm erorile. Eu mă consider din generația tânără. Sunt frustrat. Moștenim o gândire formată de bătrânii noștri în mod greșit – o gândire a abuzului. O națiune zgârcită cu proprii ei medici și profesioniști.

Medicii ca și noi sunt oameni, dar mult mai obosiți. Ei au dreptul ca uneori să demsioneze. Au dreptul la odihnă. E o muncă care necesită pregătire superioară, atenție deosebită. Pe lângă toate acestea jurământul lui Hipcrate nu exclude dreptul la odihnă. În timp ce majoritatea dintre voi vă odihniți fizic acum, majoritatea dintre ei nu au acest privilegiu. Mai adaug impozitarea veniturilor lor. Ar trebui ca și în exemplul IT-iștilor să fie o muncă fără impozitarea salariului și ar mai trebui introduse și alte beneficii profesionale.

Pe lângă încercarea pe care o avem în familie acum cu tatăl meu internat în spital am avut harul să cunosc doi dintre cei mai apreciați medici din Austria. Chiar am vazut cum arată mai multe zile de lucru a lor. Înainte de asta eram foarte frustrat că nu mi-am ales profesia de medic. Am crezut că doar arhiecții și pastorii în loc de mulțumesc pentru efort și slujire primesc de multe ori întrebări de genul – „nu puteți și asta?”. Nu mai vorbesc de onorarea muncii în bani care cel puțin pentru preoții evanghelici și pastori în mod nedrept e exclusă, iar la arhitecți reproșuri că „cerem prea mulți bani pe hârtie și desene”. Deci revin la cei doi cu premii, brevete aprecieri internaționale: 16 ore de lucru pe zi cu oameni, frustrați de durere și chiar iritați. Unii dintre ei vociferând, ce e drept nu ca în România. E normal ca un astfel de om să beneficieze de un alt salar, mult mai mare, și evident timp de odihnă.

Drag popor român după ani de zile în care medicii au avut salarii mici, fără oportunități de dezvoltare personală, adică tu poporule nu ți-ai onorat cei mai importanți oameni pentru situații de criză, cu ce drept și din ce motiv ai pretenția ca un medic să fie acum pe baricade? Te rog să ceri ajutor de la cei care au beneficiat și beneficiază de pensii speciale. Această națiune română e și națiunea în care mulți oameni nu au lucrat în viața lor, dar au pretenția să beneficieze de o pensie, diminuând capacitatea statului de a plăti pensia celor care cu multe sacrificii – uneori chiar familia, au contribuit prin munca lor și contribuțiile la casa de pensii în acest sistem. Mulți nu mă veți înțelege. E normal – e o barieră genetică și culturală care trebuie depășită. Și eu cândva în parte am gândit la fel.

Dragi medici meritați un viitor mai bun. Meritați și un popor mai bun. Mai jos va dau un exemplu – Austria e o țară care respectă efortul, învățătura voastră. Cu câteva excepții, majoritatea oamenilor din poporul român vă va disprețui mereu. Va avea doar așteptări iar când voi întindeți mâna să primiți ceva de la oameni, veți regreta apoi toată viața. Eu am făcut acest pas de a pleca într-un loc în care sunt respectat și onorat – ce e drept nu ca un austriac dar nici ca român în România. Deci acest pas nu îl regret. Ca arhitect în România am acumulat multă frustrare. E valabil și pentru alte profesii. În general oamenii care fac o muncă calitativă nu sunt apreciați și nici onorați în România. Oriunde ați fi, ma rog ca Medicul Suprem să vă păzească, să vă întărească. Port o deosebită prețuire pentru voi. Îmi doresc și ca poporul român să se schimbe dar istoria ne dovedește că suntem consecvenți în răutate.

daca poti sa ajungi slobod, foloseste-te. 1 Cor 7:21 – aici ai o variantă https://www.aerztekammer.at/international