O viață de vis…

woman standing outdoor surrounded by bobbles during daytime

„Numele meu este Suzanna si sunt o actualmente o femeie divorțată. Povestea mea incepe intr-o familie cu mai multi frați, un tata autoritar, o mamă pe care am considerat-o toata viața mea incapabilă și trăind în umbra tatălui meu. Am mers de mică la biserică, o biserică nondenominațională unde tatăl meu a fost unul dintre prezbiterii bisericii. Părinții mei au fost scoțieini de a doua generație care locuiau acum în Texas. M-am căsătorit cu Barry, un bărbat care a fost un tânăr foarte chipes. Impreuna am avut o fetita. Am locuit in mai multe locuri si in cele din urma ne-am stabilit intr-o chirie in Williamsburh, Franklin, Tenessy TN 37064 USA. Barry a fost un bărbat credincios, un metodist aș spune fundamentalist. Părinții lui proveneau dintr-o biserică foarte tradițională baptistă din ramura First Baptist Church. De fiecare dată când mama lui trecea pe la noi nu ezita să-l tragă pe Barry de-o parte și să-i atribuie fie mici mustrări fie indicații preventive.

Barry a fost un contabil care avea propriul său birou. A fost un om destul de onest și cinstit, respectat de comunitatea în care trăiam. Nu l-am considerat niciodată un bun negustor. Adeseori făcea contracte păguboase acceptând să facă servicii de contabilitate și consiliere fiscală pentru persoane care uitau să îl mai plătească. Cea mai mare parte din muncă o făcea acasă în una din camere cu fica noastră fie în poală cand era mică fie în timp ce vorbea cu ea. În anul 2006 a venit criza iar afacerea lui Barry a început să nu mai fie rentabilă. Nu am încetat să îl tachinez și să îl mustru. Îl consideram vinovat pentru tot răul care ni se întâmpla. Am avut mai multe tentative de a-mi găsi un loc de muncă însă ele au eșuat. Împreună frecventam biserica Church, Franklin, Williamson County, Tennessee 37069, United States, unde Berry era foarte activ și responsabil cu partea financiară a bisericii. Unul dintre grupurile de casă se ținea la noi. Adeseori eram vizitați de familia Simmons care locuiau în Brendwood – o localitate între comitatul nostru și Nashville. Cei doi bătrânei erau foarte cumsecade, amabili și fericiți. El era păstorul pensionat al bisericii noastre iar acum se ocupa de o lucrare cu seniorii. Ne invitau adesea pe la ei. De fiecare dată când veneau aduceau cadouri pentru fica noastră. Mă enervau hainele cumpărate de ei și pantofii pentru Karin – fetița noastră, pe care le consideram demodate. Cu toate acestea, Karin le purta cu bucurie iar pentru noi au fost un real ajutor pentru că oricum ne descurcam greu cu banii. Berry însă în prezența acestor bătrâni vorbăreți se simțea în raiul lui Dumnezeu. Plângea efectiv de bucurie în prezența acestor bătrânei zâmbitori și cumsecade, dar extrem de enervanți pentru mine. Odată, discret cerându-și iertare ca s-ar putea să mă supere, doamna Simmons mi-a sugerat să port la biserică fuste care să acopere măcar genunchii. Nu am iertat-o niciodată. M-am supărat așa de tare încât i-am spus lui Berry că nu mai îmi doresc să îi văd în casa mea. Nu a fost nevoie ca Berry să le spună nimic pentru că în anul 2008 bătrânul a murit și la un an după a murit și ea. La fiecare plecare în oraș Berry se ruga și ne solicita să o facem și noi. Fiecare masă începea cu o rugăciune. Aceste lucruri mă enervau pentru că mă făceau să îmi amintesc de părinții mei. Pentru Berry însă nu era un simplu ritual, era  convingerea unei virtuți practicate. În timpul crizei Barry și-a găsit un loc nou de muncă, însă acolo a fost suprasolicitat. Ar fi fost oportunuitatea să lucreze la o tipografie creștină însă eu nu am fost de-acord datorită salariului mic care ne-ar fi ajuns doar pentru ca să supraviețuim. După mai multe discuții pe tema financiară,  l-am rugat pe Barry să se retragă din orice formă de slujire din biserică pentru a putea fi mai productiv financiar. Nu am mai fost de-acord ca în casa noastră să se organizeze întâlnirile de grup mic. Fiecare întâlnire era urmată de criticile și remarcile mele. Barry se încăpățânase  și a devenit mai abătut. Nu dorea lucrul acesta însă după mai multe discuții aprinse m-am hotărât să fac un gest convingător și am recurs la violență. L-am lovit de mai multe ori peste față. A fost pasul care a fost convingător pentru el.

La prima întâlnire din sfatul conducerii bisericii Barry și-a anunțat demisia, mulțumind oamenilor pentru tot spirijinul și implicarea lor. Pentru Berry aceasta cred ca a fost cea mai neagră zi din viața lui. A tăcut toată ziua, a mâncat puțin. La scurt timp după acest pas, a fost concediat și de la servici deoarece compania s-a închis. Inițial nu am înțeles motivul concedierii sale și l-am certat spunându-i că dacă ar fi fost mai activ și odihnit la lucru și mai puțin implicat în biserică lucrurile ar fi mers altfel. Berry a petrecut trei luni mai intens cu Karin care avea 10 ani. Am început să ne vizităm neamurile. Frustrarea mea a început să crească. Berry a reînceput să lucreze de-acasă însă starea lui de sănătate s-a schimbat. Nu încetam să îl mustru și să îi spun cât sunt de nefericită lângă el. Îl disprețuiam, disprețuiam tot ce făcea. Îl rugam pe Dumnezeu să îl ia din viața mea și să îmi dea posibilitatea să îmi aleg eu un alt bărbat. În tot acest timp Berry se ruga pentru mine și pentru familie. Postea de multe ori, de cele mai multe ori nu știam pentru că atunci când aflam că o face îl certam. Disprețuiam până și clipirea lui.

Pe atunci credeam că am nevoi neîmplinite. Ultima dată când mi-a adus flori, l-am certat și le-am aruncat la gunoi în fața lui. Fiecare seară pentru Berry era o seară neagră. Cearta nu lipsea din casa noastră. Oricât de mult încerca să mă tempereze, nu reușea și lucrul acesta mă înfuria și mai tare. Berry îmi spunea să am răbdare că Dumnezeu va avea grijă de noi și că fericirea nu e legată de aspectul material sau fizic. Mă asigura că va face tot ce ține de el ca să avem un trai decent. Era un metodist fanatic, pentru el suferința era un moment de cumpănă dar nu își pierdea speranța. Modelul lui era Wesley, personaj care pentru mine era un personaj unicat cu o misiune speciala de la Dumnezeu si în nici un caz un model demn de urmat. În dimineața zilei de 11 Septembrie 2011, o zi oricum de doliu național în SUA inima lui Berry s-a oprit pentru totdeauna. Karin a suferit cel mai tare. În sinea mea moartea lui Barry a fost pe moment ca o eliberare. Înainte să moară Berry mi-a făcut de cunoscut că a administrat un cont pentru Karin în care a făcut economi pentru școala și viitorul ei. Nu era un lucru neobișnuit, aici foarte mulți oameni făceau acest lucru. La un an după înmormântare lucrurile au devenit complicate pentru mine.

Timp de un an familia lui Berry m-a susținut și m-au ajutat financiar și din toate punctele de vedere. Eu însă am dorit să mă depărtez de ei și le-am interzis să mă mai viziteze. Le-am interzis chiar să își mai viziteze nepoata. L-am întâlnit pe Frank într-o seară cânt am decis să mă opresc într-un bar din Nashville. Frank era un bărbat frumos, care semăna cu Chuck Norris și avea un aer de golan ce mi-a plăcut foarte mult. Am început să ies cu acest bărbat și am ajuns să mă culc cu el. M-am îndrăgostit de el și doream să ne căsătorim. El însă nu a dorit acest lucru, dar după mai multe insistențe ne-am căsătorit fără o cununie extinsă ci într-o biserică catolică, fără familie și fără neamuri. Ne-am mutat în casa unde locuia el în North Nashville. Frank nu era deloc un credincios. Aveam să descopăr mai multe lucruri urâte din viața și trecutul lui. Începea să îmi fie dor de rugăciunea de la masă. În locul ei fiecare masă începea cu fraza What a hell is that? Karin însă se ruga în gând. Ceva din Barry a rămas în sufletul ei. Din cauza asta am început să am resentimente și față de Karin. De câteva ori am întrebat-o „nu te ia și pe tine Tatăl Ceresc?”

Am început să lucrez, pentru că Frank nu lucra. Nu îi plăcea deloc să lucreze. În ziua de 12 martie 2014 a fost cea mai tristă zi din viața mea. Eram plecată la lucru. Karin avea gripă și nu a mers la școală și a rămas cu Frank acasă. La un moment dat în acest interval de timp, Frank a intrat în sevraj după o supradoză de cocaină și a rămas inconștient pe terasa din spatele casei. A uitat tigaia cu uleiul pregătit pentru cartofi pe plită. Uleiul s-a aprins și cabineții din bucătărie au luat foc. Focul s-a extins cu repeziciune până la tavan și camera de deasupra bucătăriei unde dormea Karin a luat foc. Casele la noi sunt realizate și construite din lemn. Câțiva vecini care au văzut fumul au alertat pompierii și au venit în ajutor. Karin a fost scoasă de pompieri și dusă la spitalul Nashville General Hospital care era mai aproape de casa lui Frank. Karin a avut arsuri de gradul IV pe 90 la sută din suprafața corpului. Când și-a revenit din comă cu dureri puternice Karin m-a privit în ochi și mi-a spus: îmi este dor de tata. După trei zile de chin Karin a murit. La înmormântarea ei au venit bunicii, prietenii, ziariști reporteri și majoritatea oamenilor de la  biserica metodistă Church, Franklin, Williamson County. Părinții mei mi-au trimis doar o felicitare și m-au sunat exprimând regretul că nu au putut veni.

Frank a fost dus într-o clinică de detoxificare. După ce a ieșit de acolo viața noastră a continuat un timp fără evenimente. Lucram în curățenie în casa unor oameni foarte bogați. Femeia aceea avea tot ce îți puteai imagina că trebuie să reprezinte o viață de lux. Avea totuși o meteahnă – era depresivă. Copii ei au murit cu doi ani în urmă. Într-un ziar local a scris că s-au sinucis, iar tot acolo scria că și ea a încercat să facă asta de câteva ori după. Am început atunci să înțeleg ceva ce nu mi-am putut imagina înainte.

 Într-o zi când am venit mai repede acasă în camera noastră sub pătură Frank era cu o femeie, nu o cunosc. Ambii erau în sevraj sub în patul nostru. Așa au decurs următoarele câteva luni până când într-o zi când am venit acasă mi-am găsit lucrurile împachetate frumos și puse în cutii iar peste cutiile de carton o încheiere judecătorească prin care se anunța data judecării divorțului nostru inițiat de Frank.

Mi-am adus aminte că i-am cerut lui Dumnezeu să îl ia pe Berry din viața mea. Acum știu că Dumnezeu nu a răspuns acelei rugăciuni. Eu am respins viața adevărată. Cea mai bună viața pe care o poți avea. Când familia Simmons ne vizitau și se rugau cu noi aducând mereu un coș plin de cornulețe cu unt -preferatele lui Barry, când ziua începea cu rugăciune și masa cu închinare. Când Barry fără să fie vinovat venea și își asuma toată situația, când Karin și cu Barry cântau și se jucau prin casă. Când oamenii de la biserică veneau la noi în casă și cerul era printre noi.

Mă numesc Suzanna, sunt o femeie divorțată care am locuit odată într-o chirie în Williamsburh, pe strada Franklin, Tenessy TN 37064 USA.  Acolo am trăit o bucată minunată din viața mea.”

Published by

flaviuleontiuc

Pasionat de inovatie

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s